Dinamovistul Alexe s-a accidentat în partida cu Astra, din finalul sezonului trecut (3-3), iar perioada de recuperare a fost mai lungă decât au preconizat medicii inițial. Fotbalistul a fost trimis la Roma, acolo unde s-au tratat Lobonț, Zicu și Goian. Acum, tânărul jucător spune că e pregătit să pună umărul la câștigarea unui nou titlu cu Dinamo.
– Salut, Marius! Cum a fost în Italia? – Destul de greu. Eram departe de familie, de colegi, de fotbal. Dar a fost interesul meu la mijloc, și asta mă facea să mai uit de partea urâtă a șederii mele acolo.
– Care era programul tău zilnic? – Mă trezeam la ora 08:00, iar la 09:00 eram la clinică. Am făcut două-trei ore de exerciții de fizioterapie pe ședință. Apoi masa, reveneam în cameră, iar pe la ora 15:00 eram din nou la antrenament. La început făceam bazine, iar spre final, tot felul de exerciții pentru mobilitatea piciorului.
S-a împrietenit cu chelnerul!
– În timpul liber ai vizitat Roma? – M-a înnebunit faptul că eram singur. M-am împrietenit cu niște români de la hotel. Recepționera este româncă, la fel și chelnerul de la restaurant. Cu ei mai vorbeam. Cu ei și cu un prieten comun al meu și al lui Lobonț, alături de care mai ieșeam seara. A fost un fel de cantonament de unul singur.
– Ai urmărit meciurile lui Dinamo? – E greu să vezi de acolo ce face Dinamo. Internetul mergea destul de prost la hotel. La meciul cu Bălți, era mingea în poartă, eu vedeam golul după douăzeci de secunde. Asta când puteam, pentru că urmăream mai mult livetext. Cu Hajduk a fost mai bine.
– Ce părere ți-au făcut colegii? Au fost patru victorii din patru meciuri… – Nu pot eu să vorbesc acum despre echipă, eu nu am jucat. Sper să ne calificăm și în grupele Europa League, să fie mai multe meciuri, ca să joc și eu cât mai mult.
Am știut de la început că nu voi sta o lună, cum se vorbea, însă nu mă așteptam să dureze atât. Am intrat la antrenamente, deși mai simțeam dureri, dar acum sunt bine Marius Alexe, mijlocaș DInamo
Nu știu când voi juca, depinde, dar cred că la meciul cu Târgu Mureș voi fi refăcut sută la sută Marius Alexe, mijlocaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER